Alexa in Tara Copiilor

Stiu stiu....o sa ziceti ca m-am tacanit, ca vacanta asta mi-a luat mintile de am ajuns sa ma dau in masinute pentru copii de 5 ani....dar am avut un moment cand am vrut sa fiu ca la varsta aia.

In fiecare dintre noi, exista inca un copil iar eu sincer imi doresc cateodata sa fiu asa cum eram acum 10 ani, cand n-aveam nicio grija, cand totul era simplu si visam la bomboane, la joaca prin parc, la vacanta de vara cu parintii, la balaceala in mare, la joaca de pe terenul din spatele blocurilor, cand mi-era frica de profa de romana:)) , cand imi bateam capul cu scoala si cu colegii, cand vroiam sa imi fac casa din cartoane sau sapam gropi prin gradina blocului ( pentru ca vroiam sa imi fac casa si sub pamant, nu ma multumeam doar cu una:))) , cand ma inchideam in camera si imi puneam muzica la maxim si imi imaginam ca sunt pe o scena mare mare , cand organizam "concerte" si terorizam vecinii, cand eu si sora mea ne certam pe nimicuri( bine ca si azi mai facem asta..dar mai rar), cand plangeam din tot felul de prostii, din cauza unor rautaciosi, si a doua zi o luam de la capat zambind si purtandu-ma ca si cum nimic nu s-a intamplat, cand priveam pe geam si ma rugam din tot sufletul ca intr-o zi toate visele mele sa se implineasca.

Astazi, nu prea mai pot sa sap gropi si sa joc leapsa in spatele blocurilor( ca nu mai merge si nu mai am timp) dar mai imi pot permite sa ma prostesc din cand in cand. Asa ca puteti sa radeti daca vreti de pozele astea, si eu rad cand ma uit la ele!:))....Nu-i asa ca v-ar placea sa fiti copii ca inainte....macar putin?

Tanar si nelinistit in Banat

....daca va intrebati de ce am pus acest titlu , va zic de acum ca nu am innebunit si nu am inceput sa ma uit la aceasta "telenovela" americana, doar ca sa mai plang putin la dramele trase de par inventate de scenaristii lor cateodata lipsiti de idei. Pur si simplu cam asa pot sa descriu ultimele saptamani in care am zis ca am nevoie de o pauza intrucat acest oras era deja prea aglomerat ptr sufletul meu.

Din anumite motive mai personale, am plecat cat am putut de departe, undeva in inima Banatului. Multi m-au intrebat de ce tocmai acolo?..."Pur si simplu" le-am raspuns, " aveam nevoie de o schimbare de peisaj". Am batut drumul asta de vreo 4 ori in ultimul an si jumatate, si desi este foarte lung,pe mine nu ma deranjeaza prea mult, pentru ca stiu ca o sa ma simt foarte bine acolo la destinatie.

Efectiv ador aceasta zona a Romaniei. Sunt alti oameni, alta mentalitate si mult bun simt. N-am dus lipsa de peripetii: m-am cam fatait pana la Timisoara si inapoi la Arad, am mancat kebab dupa 2 noaptea, m-am plimbat iar cu "conserva" numita Personal, am fost la o zi de nastere intr-un karaoke cu o intreaga echipa de fotbal:)),am cantat cu trupa lui Brigi, am invatat sa bat la tobe,m-am plimbat noaptea prin parc(scary I know), m-am ciondanit cu cel mai dragutz baiat din Arad si am revazut draga noastra echipa de la Megastar( cu care am mai baut o bere si am jucat biliard si bowling) si multe altele.
La Arad am stat la Brigitta care a fost mai mult decat dragutza sa ma primeasca in casa ei si sa bage in mine mancare( adevarul e ca daca as mai fi stat m-as fi intors destul de rotunjoara asa):))...traiasca Guyashcrem;))..si Cofetta( sau cum mai zic eu cafea cu feta..:))..desi n-are nicio legatura cu branza feta.
Ce bine e sa fi tanar, imi ziceam...faci ce vrei, mergi unde vrei! Totusi incercam sa imi gasesc linistea...cumva. Desi lumea m-a rugat sa mai raman, ceva tot imi spunea sa ma intorc...am plecat dupa o saptamana cu un regret ca n-o sa ma intorc prea curand. Am intanlit niste oameni de un bun simt si de o caldura cum rar am vazut si ii si salut pe aceasta cale( ei se stiu), si imi pare rau ca n-am reusit sa ii cunosc mai bine( pe unii).But there is always next time! (asta ca sa inchei intr-o nota optimista)